FOTO – VIDEO | Președinta social-democraților din Parlamentul European: Nu există nicio scuză prin care să nu i se permită României să fie acceptată în Spațiul Schengen și să rămână în această situație de inegalitate față de alte țări

Publicat: 11/04/2022, 12:40
Actualizat: 11/04/2022, 13:22

Iratxe Garcia Perez, președintele Grupului social-democraților din Parlamentul European, a spus, luni, într-o conferință de presă, care a avut loc la sediul PSD, că „nu există nicio scuză prin care să nu i se permită României să fie acceptată în Schengen și să rămână în această situație de inegalitate față de alte țări. ”.

„România îndeplinește toate criteriile tehnice solicitate de Uniunea Europeană astfel încât să intre în spațiul Schengen. Nu există nicio scuză ca acest lucru să fie realitate, cât mai curând posibil. Nu există nicio scuză prin care să nu i se permită României să fie acceptată și să rămână în această situație de inegalitate față de alte țări. România și-a făcut treaba, România a îndeplinit toate cerințele pe care i le-a cerut UE pentru a adera la Spațiul Schengen.

Prin urmare, vă ofer angajamentul meu personal, dar și politic, să lucrăm împreună pentru a transforma în realitate acest lucru cât mai curând posibil. România dă dovadă de ceea ce UE are nevoie și anume solidaritate și angajament. Și noi trebuie să răspundem la toată această generozitate de care poporul român dă dovadă față de UE”, a spus sursa citată.

Iratxe Garcia Perez: „România e un exemplu de cum ar trebui să acționăm în UE”

Liderul social-democraților din UE a vorbit și despre modul în care au reacționat cetățenii și autoritățile din România în fața războiului din Ucraina.

„Vreau să vă mulțumesc pentru munca depusă și pentru solidaritatea de care a dat dovadă poporul român în aceste momente grele. Azi am putut vedea cu ochii mei că Guvernul României și poporul României lucrează cu un devotament foarte important, respectând principiile și valorile Uniunii Europene, și s-a dovedit, încă o dată, că faceți acest lucru în mod exemplar pentru toată UE.

Am văzut cu ochii noștri, prin vizita făcută la centrul școlar, unde un grup de minori de la un orfelinat din Ucraina sunt îngrijiți și sunt primiți într-un mod care merită apreciat. E un exemplu de cum ar trebui să acționăm în UE”, a spus Iratxe Garcia Perez, în cadrul conferinței de la sediul PSD.

Marcel Ciolacu: Am reiterat ca România să adere cât mai repede la spațiul Schengen

„Aș vrea să îi mulțumesc doamnei Iratxe Perez, liderul social-democraților din Parlamentul European, pentru prezența în România și sprijinul acordat PSD și țării noastre, în momente cheie, în mod particular în această perioadă foarte dificilă ținând cont de ce se întâmplă în Ucraina

Am discutat azi despre răspunsul european în actuala situație, atât pe zona economică, cât și pe cea socială și umanitară. I-am prezentat doamnei Perez demersurile făcute de către miniștrii social-democrați pentru a gestiona situația refugiaților din Ucraina și, în același timp, ambiția țării noastre ca România să devină un hub regional strategic pentru reconstrucția Ucrainei și dezvoltarea zonei Mării Negre. Românii au demonstrat că pot fi un exemplu pozitiv la nivel european.

Am reiterat ca România să adere cât mai repede la spațiul Schengen, pentru a crește inclusiv rolul României în regiune. Trebuie, din partea UE, un răspuns comun în ceea ce privește criza energetică, abordarea viitoare din domeniul agriculturii, cât și pentru sprijinirea statelor aflate în frontieră cu Ucraina”, a spus Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu liderul grupului social-democrat din Parlamentul European.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
A murit Marius Buțu! Celebrul cântăreț urma să urce pe scenă, la noapte: "Cântecul șoptit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
A murit Marius Buțu! Celebrul cântăreț urma să urce pe scenă, la noapte: "Cântecul șoptit...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu